Expediție în adâncurile unei mine de talc părăsită de două decenii. Ce ascunde locul interzis VIDEO
0Minele și carierele de talc din Hunedoara au funcționat de la începutul secolului XX, până în anii 2000, în Munții Poiana Ruscă. La două decenii de la închiderea lor, galeriile de sute de metri, abandonate, stârnesc curiozitatea turiștilor.
Primele mari exploatări de talc din Hunedoara au fost deschise la începutul secolului XX în satele comunei Lelese din Munții Poiana Ruscă. Minele și carierele de la Lelese și cerișor au funcționat până la mijlocul anilor 2000 și au asigurat locurile de muncă pentru numeroși localnici din Ținutul Pădurenilor.
Mina de talc din Cerișor, abandonată
Minele de talc din Hunedoara au fost abandonate apoi, iar clădirile și instalațiile lor dezafectate au fost lăsate să se ruineze, acaparate de natura care s-a regenerat în jurul lor. Unele galerii nu au fost însă blindate, iar la două decenii de la încetarea activității miniere mai pot fi explorate.
Cei care vor să o facă trebuie să știe însă că se expun unor mari pericole. Galeriile de mină, susținute în trecut cu pari din lemne de esență tare sunt degradate, iar în lipsa vechilor elemente de susținere tavanul se poate surpa peste cei care se aventurează în interiorul lor.
De asemenea, există riscul ca oamenii intrați în adâncurile pământului să rămână fără oxigen, în lipsa sistemelor de aerisire.
În satul Cerișor din Hunedoara (video), zăcămintele de talc au fost exploatate atât în carieră, cât și prin galerii de coastă. O astfel de galerie, lungă de circa 800 de metri, abandonată din anii 2000, a fost explorată de câțiva hunedoreni. Imaginile realizate de fotograful Lucian Ignat arată starea în care a ajuns fosta mină de talc, la două decenii de la închidere.
În subteran, calea ferată pe care erau scos talcul cu ajutorul vagonetelor a dispărut de mult, iar cea mai mare parte a lemnelor de mină au putrezit și s-au prăbușit. Din loc în loc, pot fi văzute grămezi de mineral, ultimele adunate de mineri înainte de închiderea exploatării. Câțiva lilieci și-au găsit, însă, aici, un adăpost în care nu sunt tulburați.
Mica industrie din Ținutul Pădurenilor
Cariera de talc de la Cerișor (video) a fost închisă în anul 1995, iar mina de talc din sat în 2005. O altă mină de talc, aflată într-o vale a satului învecinat, Lelese, și-a încetat activitatea în 2010.
„În ultimii ani dinaintea închiderii minei de la Cerișor, lucram aici trei echipe de câte patru oameni. Intram în galeria de circa 800 de metri, apoi, de la capătul ei, urcam sau coboram în abataje. Încărcam minereul în vagonete, îl aduceam la suprafață, unde era descărcat în silozuri. De aici, erau transportat cu camioanele la gara de la Crăciuneasa,a flată la vreo trei kilometri. Talcul era încărcat în vagoane și adus la Zlaști, unde era măcinat”, își amintea Aurel Costea, un fost miner de la Cerișor.
În trecut, oamenii își foloseau caii pentru a transporta talcul de la Cerișor și Lelese, la stația de la Crăciuneasa, unde era încărcat în vagoanele mocănițelor și transportat spre uzina de talc și dolomită de la Zlaști, Hunedoara, aflată la circa 10 kilometri.
În prezent, mai puțin de 100 de oameni locuiesc în satul Cerișor din Hunedoara (comuna Lelese), înființat pe o culme a Munților Poiana Ruscă, la vreo 25 de kilometri de Hunedoara. Dealul pe care localnicii și-au clădit casele a fost, de-a lungul secolului trecut, sfredelit de galerii miniere, pentru că în adâncurile sale a fost descoperit unul dintre cele mai mari zăcăminte de talc din România.
Datorită minei de talc, sătenii din Cerișor au prosperat și, spun urmașii lor, și-au putut clădi unele dintre cele mai frumoase case din Ținutul Pădurenilor. Satul avea aproape 500 de locuitori înainte de Al Doilea Război Mondial.
În vecinătatea minelor de talc, cariera de dolomită Crăciuneasa (video) deschisă în 1913 și exploatată intens începând din anii ’60, a rămas în conservare din anii 2000.
Pe dealurile învecinate, minele de fier din Ghelari și cariera de marmură din satul Alun (video) atrăgeau și ele forță de muncă în Ținutul Pădurenilor, iar în vale uzina și minele de fier de la Teliuc completau peisajul industrial de la poalele Munților Poiana Ruscă, în Hunedoara.
„Au fost lucrări multe în această zonă. Era mare bogăție în adâncurile pământului. Lucrau oamenii aici, la mina de talc, dar și la cariera de la Crăciuneasa și la minele de la Ghelari. Mergeau pe jos părinții noștri la Ghelari. Alți munceau în Hunedoara, la combinat. Acasă creșteau animale, toată lumea avea cai și vite. Era unul din satele prospere ale Hunedoarei”, relata Gheorghe Iuga, un fost miner din Cerișor.
Talcul era exportat în Germania, înainte de război
Zăcămintele de talc au fost descoperite la începutul secolului trecut, iar mina de talc de la Cerișor a fost deschisă în primii ani după război.
„Steatita este numele mineralului de talc, care e alb sau colorat, se găsește în noduri calcare, dolomite și serpentine. Compoziția chimică a talcului e silicat de magneziu hidratat cu urme de aluminiu și fier. Talcul de la Cerișor nu conține fier. Se folosește în industrie la cojirea și lustruirea orezului, la fabricarea hârtiei, a hârtiei de cătran, a gumei. În țesătorie pentru albit și întărit ceramică. În farmacie se folosește talcul alb ca sicativ în alifii sau prafuri aspersorii și la prepararea pudrelor de toaletă. Aceasta este o pulbere fină, fără gust și miros, insolubil în apă și acizi fără materii organizate și fără săruri solubile”, informa farmacistul Virgil Albescu, în anii ’30.
În acei ani, talcul era exportat în Germania, Austria și Ungaria, însă doar pentru o perioadă scurtă, pentru că transportul mineralului pe calea ferată era extrem de scump, deci neprofitabil.
După Al doilea Război Mondial, regimul comunist a extins exploatările și le-a mecanizat. În Lelese au funcționat două mine de talc (video), iar extragerea mineralului se făcea prin galerii de coastă și prin puțuri.
La Cerișor talcul era scos din mină și dintr-o carieră aflată la intrarea în sat. În unele locuri, putea fi văzut la suprafața pământului.
Talcul era transportat la Govâjdia pentru a fi uscat și măcinat, apoi era încărcat în vagoanele garniturilor care circulau pe calea ferată care lega Hunedoara de Ținutul Pădurenilor (video).
De aici, lua drumul altor fabrici din țară, pentru a fi folosit în industriile farmaceutică, de cosmetice, chimică, la fabricarea hârtiei, a cretei, în țesătorii și în ceramică.
După 1990, minele au intrat în declin, iar cu timpul au fost închise. Câțiva foști mineri rămași în satele Lelese și Cerișor beneficiază de pensii, pe care le consideră bune.
Alte familii din satele din Ținutul Pădurenilor spun că nu au vrut să lucreze în minerit, considerând meseria foarte dificilă.
Se încarcă comentariile...
